Colectia de cactusi de deasupra orasului
Ramona Balutescu
Colectionarul despre care este vorba azi este nu o persoana, ci o familie care se ocupa de cactusi de aproape 35 de ani si care a si devenit cunoscuta in Romania si prin lume pentru pasiune, staruinta si bunavointa in cresterea si "propagarea" cactusilor in vestul tarii.
O intalnire neobisnuita : De vreo 15 ani am inceput sa ma uit dupa cactusi. Nu doar in tara, nu doar in florarii, nu doar sa iau cand imi cad sub ochi, ci sa caut. E un inceput. Nu sunt un colectionar, dar probabil merg spre asta. Imi aduc si acum aminte de omul care vindea plante grase si cactusi, pe atunci, pe Aleea Studentilor, si, daca va plac plantele, sigur vi-l mai amintiti pe acel batran. Era un start, apoi au venit multe alte ghivece, am cunoscut cativa impatimiti, mi-am trasat preferinte. Am ajuns sa iubesc si sa caut lithopsii, plante grase din Africa de Sud, in forma de piatra, foarte mici, foarte rare, foarte interesante si foarte... totul la superlativ, inclusiv pretul. A, si foarte... de negasit in florariile din Romania. Dar avem Internetul si deci...
Am ajuns la informatiile despre familia Levai, din Timisoara, acum cativa ani, stiam ce au, stiam ca ies la expozitii, ca fac schimburi cu alti interesati. Aveau chiar si lithopsi! Intr-o zi am dat un telefon. Nu am stabilit o intalnire exacta, ci am retinut ca, uneori, pot da de cei doi soti Levai in anumite piete, unde mai scot dublurile lor de cactusi la vanzare, si ca sa faca spatiu in sera, si ca sa mai invete oamenii cu plantele acestea, si ca sa ia pulsul orasului in ce priveste cactusii. Nu neaparat ca sa faca un ban - plantutele lor nici nu cer multi bani, nici nu aduc multi, cer doar mult timp, multa dragoste si atentie deosebita. N-am reusit sa ii gasesc pe sotii Levai vreme de un an - doi.
Apoi, intr-o zi, fiind intr-un galop sustinut pe o alee dintre mesele unei piete, sa nu ratez o intalnire, am facut o frana brusca, pentru ca, in dreapta mea, intr-un amestec de plante diverse, in special cactusi, era un lithops de vreo trei centimetri pe care "radarul" meu l-a detectat fara gres. Am ridicat privirea si am intrebat-o pe femeia din fata mea : "Doamna Levai?" Si asa a pornit inca una dintre cunostintele acelea care aduce bucurie in viata cuiva.
Am fost invitata la familia Levai pentru a face cunostinta cu colectia de cactusi si plante grase. Dragostea celor cinci primi cactusi Ea, Magdolna Levai, e inginer chimist, el, Melchior Levai, e tehnician automatist - nu conteaza, dragostea pentru cactusi nu cere nici pasapoarte, nici diplome. Eram curioasa cine a atras pe cine in pasiunea pentru plantele cu tepi (nu intotdeauna cu tepi), in cuplul acesta atat de cunoscut printre colectionarii de cactusi din Romania. Se haraie putin intre ei, glumind : cine, cati cactusi a avut, atunci cand s-au cunoscut. E clar, amandoi pornisera pe drumul acesta independent. Totusi, avem si o concluzie : "El avea un cactus, eu aveam patru. I-am unit si am facut o colectie", rade doamna Levai. Familia Levai spune ca la expozitiile din tara nu prea participa, sunt distante mari, e greu sa transporti plantele, ti-e mila sa le scoti din sera. Mai merg uneori la cele din apropiere, prin vestul tarii, prin Ungaria. Spun ca sunt bune expozitiile, mai vezi ce au ceilalti colectionari, mai faci un schimb, mai afli lucruri. Dar mai invata si cei care inca nu se pricep, intra curiosii si frumosul le prinde ochiul. Poate asa se formeaza colectionarii de maine. Dar nu neaparat - si daca nu ajung colectionari, e bine, cat macar cu atata ies : sa recunoasca si sa aprecieze mai mult plantele, viata.
"Numai bucurii am avut de la ei" Intreb de ideea aceea pe care o au unii, cum ca, daca tii cactusi, atragi ghinionul. Sotii Levai zambesc larg : "Noi numai bucurii am avut de la ei". Ei nu cred ca o planta ar putea aduce ghinion. Dar dincolo de planta, de achizitionarea ei, mai sunt multe lucruri de facut.
Intreb despre "facutul pamantului", la colectionari, daca este o regula generala, de cultivarea din seminte. Domnul Levai spune ca exista si colectionari lenesi care cauta sa cumpere pamantul gata preparat. "Eu, cand plec intr-o excursie, nu vin cu masina goala, aduc diverse tipuri de soluri. Si, mai devreme sau mai tarziu, nu poti fi adevarat colectionar, daca nu semeni seminte. Altfel intelegi planta asa, decat atunci cand o iei mare. Altfel este si acomodarea plantei la mediul pe care i-l oferi tu". Bonusul oferit de planta
Exista si la colectionarii de cactusi simpatii si antipatii. Nu vorbesc de raportul dintre oameni ci de cel dintre colectionari si cactusi. Domnul Levai spune ca nu ii plac opuntiile, ca unele te inteapa urat si te scarpini o saptamana. Ii plac plantele mai rare, cele care infloresc frumos, a caror floare miroase frumos. Doamna Levai are ca preferinta cactusii astrophitum, asa ca o intreb daca opteaza pentru forma - domnul Levai e incantat, de aici realizeaza ca nu sunt chiar un ageamiu. Le spun ca mie imi plac cei fara tepi sau cu tepi cat mai putini. Si, pornind de la forma, vorbim si despre omul care s-a obisnuit sa caute floarea in detrimentul plantei, si asta nu doar la cactusi. "Floarea, la planta, e un bonus. De ai ingrijit-o cum trebuie, iti face floare. Se vorbeste despre floarea de cactus ca apare rar si tine putin. Nu este adevarat, difera foarte mult in functie de specie.
Unii cactusi infloresc chiar toata vara" - explica domnul Levai, iar sotia lui completeaza : "Atunci cand mai ajung prin piata, vad oamenii si imi dau seama cine cat stie despre cactusi. Vine un om care alege doi de o specie mai aparte si deja stii ca se pricepe, altfel vorbesti cu el. Altii intreaba doar ce floare face. Dar si lor trebuie sa le explici. Cand vin acasa, sunt ragusita de cat vorbesc".
Necunoscatorii : De aici discutia fuge firesc la cei care iau cactusi. Fie ca ii cumpara, fie ca ii primesc. Ii intreb pe sotii Levai daca nu le pare rau cand unul dintre cactusi ajunge la cineva care nu se pricepe. Domnul spune ca de multe ori se intreaba cate exemplare dintre plantele plecate de la el mai traiesc la cei la care au ajuns. Iar doamna spune ca ii pare rau, dar ca trebuie sa admita si ca nu mai are loc unde sa le tina, intre miile de plante pe care le au. Ei cultiva plante si din seminte si, daca iei seminte, nu poti cere doua bucati, iei 50 sau 100 si le semeni pe toate. Si nu vrei sa omori plantutele iesite, dar nici nu ai nevoie de toate, asa ca le cadorisesti, le dai la schimb sau le vinzi. Sotii Levai cred si ca asta e calea fireasca, pentru neinitiati, sa invete : "Omori o planta, a doua oara o sa stii ce sa nu faci".
Si incearca sa explice tuturor cum sa isi ingrijeasca plantele, participa la forumuri despre cactusi, chiar si la experimente mondiale, cum a fost cel demarat acum cativa ani de un cultivator italian, care a trimis in toata lumea cactusi pentru ca, in timp, sa se ajunga la concluzii legate de rezistenta lor la temperaturi sub 0 grade Celsius. Domnul Levai este singurul colectionar din Timisoara care a participat la acest experiment, unul din cei sase din toata tara.
El poate fi contactat pentru orice tine de cactusi la adresa de mail levai2003@yahoo.com.
Iesirea din gradinile Semiramidei Urcam spre un acoperis, apoi spre alta platforma gen acoperis dintr-un alt punct al gradinii. Sunt spatii extraordinar amenajate, sa fie placute pentru cactusi, sa aiba lumina, sa nu intre ploaia, sa nu intre pisicile, sa permita manipularea, sa... multe altele. E un paradis al cactusilor, ai putea sta aici oricat, ai de ales intre forme, culori, specii, flori (da, nu putem ignora ca exista si ele), grade de maturizare, raritate, utilitate. Ne oprim la lophophorele care se foloseau in Mexic la ritualuri, la lithopsii asa de dragi mie, dam si de un fel de terasa neacoperita, pentru ca unele plante stau direct la soare, vara, mai e acolo si un fel de coridoras suspendat peste varfurile copacilor, de pe care poti admira plantele de pe o masa suspendata. Rad : parca ar fi Olanda, ce lupta cu marea pentru obtinere de noi spatii. Spatiul cactusilor deschide enclave in vazduh, ma gandesc ca va fi si mai greu, la iarna, cu obtinerea si pastrarea de teritorii pentru plante, prin casa.
Mai schimbam o mie de povesti, despre cei plecati de ani de zile prin strainataturi si care, la intoarcere, se opresc si aici, pentru cactusi, despre tinerii de azi, care par sa redevina interesati de plante, de plantele acestea speciale, care ne inconjoara, in particular, ne prinde noaptea in incintele ce concureaza varfurile copacilor, printre cactusi, acoperisul de langa noi l-ar intriga pe Gaudi, dar nu funduri de sticle avem aici, si nici creste de balauri multicolori, ci plante grase, dintre care unele nu sunt deloc pretentioase, au fost lasate sa creasca direct pe tigle. Pe langa cele o mie de povesti spuse sunt macar o mie de altele, nespuse, dar e deja 10 seara si pentru o seara de fine de septembrie e deja tarziu, din camera prietenoasa si pana la poarta casei trecem pe langa balta cu nuferi, pe langa bambusi, pe langa o groaza de alti cactusi, mai schimbam cateva informatii despre plante diverse.
Plec condusa de doamna Levai, dupa promisiunea ca ne vom revedea in curand, cele cinci ore petrecute printre plante superbe, printre oameni cu suflet bun si deschidere spre comunicare sunt un medicament bun, tin in podul palmei ghiveciul cu unul dintre lithopsii carora familia Levai le-a schimbat stapanul. E o planta grasa, mica, roscata, un tubulet de un centimetru, nu mai mult, sectionat pe mijloc, acolo este ceva, un boboc mic, in cateva zile va fi o floare, sau galbena sau alba, care va acoperi toata plantuta, acum e doar asa, o adiere, o promisiune. Plantele grase, cactusii mi-au inspirat intotdeauna autosuficienta si jovialitate, as vrea sa vad acum pe unul care sa spuna ceva despre povestea cu ghinionul - l-as trimite la o cura de invatat frumosul si bunavointa, la familia Levai, colectionarii de cactusi dintr-un colt de Timisoara unde fondul funciar se sporeste in aer, ca resedinta pentru gingasele plante cu tepi.
Ps. Reportaj aparut in Revista Timpolis in data de 29 sept. 2008 Pozele aferente reportajului sunt mai jos,in galeria cu poze.
